Despre noi

Noi credem că:

Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu şi ea este compusă din Vechiul şi Noul Testament.                        
Este singura autoritate infailibilă în materie de credinţă (2. Timotei 3.16). Biblia este colecţia unor cărţi recunoscute şi folosite de biserica crestină ca fiind revelaţia lui Dumnezeu si descoperirea voii Lui faţă de omenire. Oamenii au vorbit de la Dumnezeu îndemnaţi de Duhul Sfânt (2Petru cap.1: vers.21; Galateni cap1:vers.11-12). 
Biblia se compune din 66 de cărţi: Vechiul Testament - 39 de cărţi, iar Noul Testament - 27 de cărţi. 
Ea cuprinde cărţi istorice, poetice, şi profetice.
Credem că Biblia este autentică şi reală pentru autoritatea şi superioritatea învăţăturilor ei din punct de vedere moral şi spiritual şi prin descoperirile arheologice care au confirmat că o serie din cele cuprinse în ea - ţări, popoare şi localităţi, azi dispărute, - sunt adevărate (descoperirea manuscriselor de la Marea Moarta din 1947); împlinirea profeţiilor - în mod special cu privire la venirea şi viaţa Domnului Isus în lume, viaţa, moartea şi învierea Lui supranaturală, revenirea Lui a doua oară pentru răpirea bisericii, reinstaurarea naţiunii lui Israel şi împărăţia de o mie de ani.
Biblia are aproximativ 40 de autori, care au scris-o în decurs de 1500 de ani. Fiecare autor era condus si inspirat de Duhul Sfânt (Ev.Ioan 5: 39,46).

Sfânta Treime
Este un singur Dumnezeu veşnic, în trei persoane : Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt (Marcu 12: 28, 29; Isaia 45: 21-22; Exod 3:14; Matei 28:19; 1Ioan 5: 7, 2Corinteni 13:14). 
DUMNEZEU TATĂL - este Creatorul tuturor lucrurilor: duh, viaţa, lumina, dragoste, întelepciune, dreptate, adevăr şi sfinţenie. El nu poate fi văzut, nici pătruns de mintea omenească, însă poate fi cunoscut prin Cuvântul Său scris - Biblia. În dragostea Sa ce mare, L-a trimis pe Fiul Său în lume să sufere, să moară pentru răscumpararea celor păcătoşi (Apocalipsa 4:11; Efeseni 3: 9; 4: 24; Exod 34: 6; Evrei 4:13; Matei 22: 37). 
DUMNEZEU FIUL - a venit să sufere și să ridice păcatele celor ce cred în El, împacându-ne cu Dumnezeu și dăruindu-ne mântuirea. La trei zile după moarte a înviat. S-a înalțat la cer, stând la dreapta Tatălui și mijloceste pentru credinciosi; le pregătește un loc în cer. El va veni a doua oară să ridice Biserica Sa, și va fi Judecătorul celor vii și al celor morti. (Ev. Ioan 1: 29; 1Corinteni 15: 3,4; Evrei 7: 25; 9: 28; Fapte Ap.10: 42). 
DUMNEZEU DUHUL SFÂNT - este o persoană reală, ca și Tatăl Fiul. În lucrarea de mântuire a omenirii, El este locțiitorul Domnului Isus pe acest pământ. Din punct de vedere al autorității și divinității, Duhul Sfânt este egal cu Tatăl și cu Fiul. Dar în planul de mântuire are un rol deosebit. El îi cheamă, îmbracă, conduce și-i învață pe credincioși. El dă putere credincioșilor în diferite slujbe duhovnicești (Ev.Ioan 14:16; Fapte Ap. 2:1-4; 13:2; 20:28; Evrei 2:1-4; 9:14; 1Corinteni 2:10; 12:13; Romani 8: 9,16; Ioan 1: 32).

Îngerii
Sunt făpturi duhovnicești create de Dumnezeu fără păcat și puse în slujba Sa. Ei îndeplinesc diferite slujbe, atât pentru cei chemați la mântuire, cât și pentru cei care au dobândit mântuirea. Ei sunt în același timp îmlinitorii voii lui Dumnezeu executând hotărârile Lui în ce privește pedepsirea celor răi (Geneza 19:15; Evrei 1:14; Matei 13:39-41,47,50; 25:31).
Îngerii nu se căsătoresc și nici nu mor (Luca 20:34-36). Există diferite funcții date de Dumnezeu între îngeri (Iuda vers.9; Romani 8:38; Efeseni 3:10). Unii îngeri au căzut și sunt liberi, lucrând cu Diavolul în lume, iar o parte din îngerii căzuți sunt legați în adânc (2Petru 2.4; Iuda vers.6). Sfârșitul îngerilor răi care nu și-au păstrat sfințenia înaintea lui Dumnezeu și au căzut va fi iazul de foc (Matei 25:41; Apocalipsa 20:10).

Diavolul sau Satan(a)
A fost odată Lucifer-ul aurorei; mândrindu-se a căzut și astăzi e căpetenia îngerilor răi care și-au părăsit locul și au căzut. El amăgește întreaga omenire, e ucigaș, ispititor, înșeală, pârâtor și mincinos. El a fost biruit prin jertfa Domnului Isus și soarta lui și a îngerilor lui e aruncarea în iazul de foc și chinuirea lor în veci (Isaia 14:12-14; Iuda vers.6; Apocalipsa 13:9; 20:10; Evrei 2:14; Matei 25:41).

Crearea omului și căderea lui în păcat
Omul a fost creat de Dumnezeu bun, drept și liber (Genesa 1:26-27), creat din tărâna pământului, aceasta fiind un act de creatiune a lui Dumnezeu și nu o evolutie (Matei 19:4). 
Omul e format din trei părți distincte: 
1.) Duh - partea omului care poate distinge - raţiunea şi inteligenţa.
2.) Suflet - partea emotivă (Psalmul 42:1-6) - afectiunea, dorința, voința, emoțiile; 
3.) Trup (materie) - supus morții. 
Omul a fost înșelat de Satan și a căzut în păcat. Căderea sa a atras toți oamenii în păcat. Din aceasta stare omul nu se poate izbăvi singur, decât prin jertfa Domnului Isus. Păcatul, de orice fel, e urmat de consecințe. El este boldul morții și atrage după sine pedeapsa veșnică a lui Dumnezeu (Romani 6:23; 5:12; Eclesiastul 7:29, Genesa cap.3; Fapte 4:12; Apocalipsa 2:18).

Harul lui Dumnezeu (Graţierea)
Este bunătatea și dragostea pe care Dumnezeu a arătat-o prin Domnul Isus față de cei păcătoși. Nimeni nu se poate mântui prin propriile sale fapte, binefaceri sau prin faptele Vechiului Testament, ci numai prin Harul lui Dumnezeu care ne învață (Tit 2:11,12; Ev.Ioan 1:17; Efeseni 2: 5-9; Fapte 15:11).

Credința (Evrei 11:1; 2Corinteni 4:18)
   Conform Noului Testament, credința e tăria adevărului biblic pe care îl cunoști. Credinta e de obârșie divină. Ea se primește de la Dumnezeu prin descoperirea lui și nu prin concepții și închipuiri omenești. Credința vine în urma auzirii Cuvântului și trebuie să crească (2Tesaloniceni 3: 2; Romani 10:17; Iuda vers.3; Iacov 2:14-22; 2Petru 1:1). 
O credință doar intelectuală, așa cum o au și demonii, nu este de ajuns (Galateni 5: 6). Credința adevărată cuprinde cunoașterea voii lui Dumnezeu și implicare cu fapta (2Tesaloniceni 2:13, 1Petru 1: 22) și pentru care adevărați creștini se luptă să o păstreze ca la început (Iuda vers.3).

Pocăinţa
Este schimbarea gândirii, scopului și a poziției față de Dumnezeu. Este un ordin divin și înseamnă întoarcerea la Dumnezeu de la căile rătăcite, căința pentru viața trăită în păcat și recunoștința față de Dumnezeu. Prin pocăintă loc o despărțire de păgânitate și faptele păcătoase. Pocăința e adevărată doar dacă e din inimă sinceră, căutând să îndrepte greșelile comise față de aproapele şi faţă de Dumnezeu.  O pocăința sinceră mărturisește și părăsește păcatul (Marcu 1:15; Isaia 1:16-19; 55: 7; Plângerile lui Ieremia 3: 39, 40; Tit 2:11-13; Fapte Ap.2: 38; Proverbe 28:13). 
Ea afectează întreaga personalitate și schimbarea trebuie să aibă loc în: 
1. gândire (Luca 15:17); 
2. sentimente (2Corinteni 7:10); 
3. voință (Luca 15: 20).

Naşterea din nou
Pentru ca omul să poată trăi după voia lui Dumnezeu și pentru ca firea lui cea veche să fie dezbrăcată de puterea ei, el trebuie să fie născut din nou, din Dumnezeu. Aceasta face trasformare sufletească efectuată de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ev.Ioan 3: 3-5; 2Corinteni 5:17; Tit 3: 5). 
Numele celor născuți din nou sunt scrise în Cartea Vieții (1Ioan 3: 7-10; Luca 10: 20; Apocalipsa 20:12).

Iertarea
Este un atribut dumnezeiesc, prin care se dovedește bunătatea lui Dumnezeu față de oamenii păcătoși. Cei care se întorc la El pot primi iertarea. Ei trebuie să mărturisească și să părăsească păcatul, rugându-se pentru a fi iertați. Cu păcatul iertat păcătosul se simte uşurat şi fericit. 
Mărturisirea în Biserica locală se face la Păstor și frați ordinați (1Ioan 1:19; Fapte Ap. 10:14; Psalmi 31:1,2; Apocalipsa 1: 5; Romani 5: 9; Isaia 43: 25; 44: 22).

Sfinţirea
înseamnă despărțirea cu totul de păcat și punerea de o parte pentru Dumnezeu. Biblia declară că orice om întors la Dumnezeu, curățit, iertat si născut din nou este considerat ca sfințit prin jerfa Domnului Isus. Pe de altă parte, sfințirea începe odată cu pocăința și nașterea din nou, continuând apoi toată viața. 
Sfințirea se realizează prin sângele lui Isus și prin lucrarea Duhului Sfânt (1Corinteni 1: 2; 6:10,11; Ev.Ioan 17:17; 1Ioan 1: 7; 1Petru 1: 2).

Rugăciunea
este legătura directă a omului cu Dumnezeu și expresia dorinței după El. Adevărata rugăciune este cea izvorâtă dintr-o inima curată, și nu învățată pe de rost. Închinătorii adevărați se roagă în duh și în adevăr. Păcate ascunse, neiertarea semenilor, sau lucrul cerut care nu e după voia lui Dumnezeu, Îl împiedică pe Dumnezeu în a asculta rugăciunea. Biblia interzice închinarea la sfinți sau îngeri, etc.(Ev.Ioan 4: 24; Iacov 5:16; Pslami 32: 3 - 5; Apocalipsa 19:10; Coloseni 2:18).

Postul
înseamnă abținerea de la mâncare și băutură de orice fel pe un timp hotărât de fiecare în parte, după nevoile sau puterea fiecăruia. El are ca scop însoțirea rugăciunii pentru apropierea de Dumnezeu. Adevăratul post e acela care izvorește din inima persoanei, și nu acela care îi este impus. O impunere de posturi lungi și istovitoare este contrară voii lui Dumnezeu, contrară ordini sociale și lasă dupa ea urme dureroase.

Botezul în apă
Biserica Penticostala are trei acte de cult:
1) botezul în apă;
2) Cina Domnului;
3) spălarea picioarelor.
"A boteza" vine de la "baptizo" al limbii grecești, care înseamnă "a scufunda sau a afunda".  Botezul în apă este poruncit de Domnul Isus. Acest botez îl oficiază pastorii, prezbiterii sau diaconii bisericii, celor care cred și vor a-L asculta pe Dumnezeu. El este simbol al morții față de păcat și al invierii la o viață nouă. Oricine crede potrivit Evangheliei depline urmează această poruncă biblică, cerând să fie botezat. 
El(botezul) se dă în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, printr-o singură scufundare în apă (Matei 28: 19; Marcu 16:16; Romani 6: 3, 4; Fapte Ap. 10: 47). Copiii credincioșilor sunt aduși la binecuvântare (Marcu 10:13-16, Numeri 6: 22-27) se nasc sfinţi dacă cel puţin unul din părinte este credincios (1Corinteni 7:14). 
DE CE TREBUIE SĂ NE BOTEZĂM? 
1. este poruncit - Matei 28:19 și este planul lui Dumnezeu pentru noi - Luca 7: 30; 
2. ISUS, împlinind porunca, a fost botezat - Matei. 3:13-16; 
3. Dumnezeu a confirmat botezul lui ISUS - Luca 3: 22; 
4. Apostolii l-au practicat și au învățat și pe alții - Fapte Ap. 2: 38, 41 ; 16: 33 ; 19:1-6.

Cina Domnului
Este instituită de Domnul Isus prin întemeierea noului legământ și reprezintă jertfa lui pentru omenire. Cei care participă la cină trebuie să știe că vrednicia lor este în baza jertfei lui Isus, dar fiecare este dator să se cerceteze pe el însuși când ia cina. Actul cinei se poate oficia ori de câte ori e posibil, fără deosebire de zile sau date, de obicei în prima duminică a fiecărei luni calendaristice. Ea se oficiază de slujitori investiți pentru aceasta (Matei 26: 26-29; 1Corinteni 11:13-29).

Spălarea picioarelor
În timpul cinei, Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor. El nu este doar un obicei traditional al Israelului. Duhul Sfant ne adeverește ca actul acesta trebuie practicat în semn de umilință, dragoste frățească și constient că este un proces de purificare spirituală (Ioan 13:1-17; Fapte Ap. 2: 42; 1Timotei 5:10).

Rugăciunea pentru bolnavi și ungerea cu untdelemn
Este un asezământ rânduit de Domnul Isus și de apostoli (Marcu 6:12,13; Iacov 5:14,15). Biblia ne arată că bolile sunt cauzate de faptul că păcatul a intrat în lume și e posibil chiar dacă cel bolnav nu a păcătuit, boala să fie ca urmare a căderii primului om. Pentru cei care cred, vindecarea intră în același plan de mântuire ca și iertarea păcatelor. De aceea Biblia prevede că, în caz de boală, credincioșii pot chema prezbiterii să se roage pentru ei, ungându-i cu untdelemn în Numele Domnului. Aceasta nu înseamnă că noi combatem stiința sau asistența medicală (Matei 8:16,17; Marcu 2:15-17,18; Isaia 38: 21). 
CAUZA PENTRU BOLI: 
1) păcat 
2) atac al Diavolului 
3) călcarea unori legi naturale 
4) o pedeapsă a Domnului 
5) bătrânețea 
CĂI DE VINDECARE: 
1) naturală: adică cu contribuția noastră urmând sfatul sau tratamentele date de medici
2) supranaturală: vindecarea prin intervenția lui Dumnezeu ca răspuns la rugăciune.

Botezul cu Duhul Sfânt
Trebuie să facem o distincție între Duhul Sfânt- a treia persoană din Trinitate, și botezul cu Duhul Sfânt (darul Duhului Sfânt). La pocaință sunt chemați cei nemântuiți spre a sluji Domnului (Fapte Ap.17: 30), pe când botezul cu Duhul Sfânt e îmbrăcarea celor născuți din nou (deja mântuiți) cu putere de sus (Luca 24: 48, 49; Fapte Ap.1: 8). Este o experiență unică, deosebită de pocăință și naștere din nou (Botezul cu Duhul Sfânt poate avea loc numai după ce au loc aceste două din urmă). Semnul inițial al botezului cu Duhul Sfânt este vorbirea în alte limbi (Fapte Ap.2:1-4; 10: 44-46; 19.1-6). Vorbirea în limbi (ca dar al Duhului Sfânt) este o vorbire fluentă și inteligibilă, cel care vorbește este pe deplin conștient; nu este în stare de transă sau extaz necontrolat. 
Botezul cu Duhul Sfânt este o îmbrăcare cu putere de sus pentru a face voia lui Dumnezeu, cu pace lăuntrică și o bucurie de nedescris, cu curaj deosebit de a mărturisi. Acest botez trebuie cerut si așteptat printr-o viață trăită în sfințenie și curăție(Matei 3:11; Fapte Ap.1: 4,5,8; 2: 4; 19:1-6; 1Tesaloniceni 5:19; Galateni 5:16).

Roada Duhului
este recolta unei vieți sfinte. După ce am devenit copiii lui Dumnezeu, trebuie să ne lăsăm cârmuiți de Duhul Sfânt. Acolo unde nu este roada Duhului Sfânt nu poate fi o viață plăcută lui Dumnezeu nici daruri sau lucrare adevarată a Duhului Sfânt. Roada este necesară pentru identificarea relației cu Dumnezeu (Galateni 5: 22, 23; 1Corinteni 13:1-3; Matei 7: 20).

Darurile Duhului Sfânt
Darurile Duhului sunt împărțite după voia Sa și ele nu sunt abilități ereditar transmise (1Corinteni 12:11). Darurile ajută la propovăduirea Evangheliei. Nu toți credincioșii primesc aceleași daruri, însă toți sunt chemați la a le dori și a umbla pe calea cea mai aleasă, a dragostei. Roada Duhului depinde de noi și trebuie neaparat să o avem pentru a fi siguri că suntem mântuiți, pe când darurile le primim după voia Duhului Sfânt pentru zidirea bisericii, nu pentru slava sau câștigul celui ce le are (1Corinteni 12: 8-11; 28-31; 13:1-3; 14:12,33,39,40; Evrei 2: 4; Romani 12: 6). Chiar dacă în vremurile din urmă vor fi mulți prooroci mincinosi (Matei 24:11) asta nu exclude existenta celor adevărați care lucrează și azi după rânduiala exprimată în capitolele 12,13,14 din 1Corinteni.

Biserica lui Dumnezeu
Este întemeiată de Domnul Isus. Ea îi cuprinde pe credincioșii tuturor timpurilor, care L-au urmat cu credință și pocăintă. Înfierea în biserica adevarată o face Duhul Sfânt, prin nașterea din nou.
Termenul de biserica are două sensuri: 
1) Biserica locală 
2) Biserica universală (1Corinteni 1: 2) 
Capul Bisericii este Hristos; Biserica este trupul Lui. 
Scopul Bisericii este de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu și a realiza aplicarea principiilor Împărăției lui Dumnezeu între oameni (Efeseni 1: 22,23; 5: 23-25; Fapte Ap.20: 28; Evrei 12: 23; Marcu 16:15-20; Romani 14:17). 
Intrarea în Biserică se face în urma pocăinței și a botezului în apă.

Slujbele duhovnicești în Biserică
Dumnezeu a rânduit în biserică diferiți slujitori care, măcar că se deosebesc prin serviciul pe care îl fac, aparțin alături de ceilalți credincioși aceluiași trup spiritual. Dintre acești slujitori fac parte: pastorii, prezbiterii și diaconii. Cei aleși în aceste slujbe trebuie să fie conștienți, ei și biserica, că sunt chemați de Domnul. De asemenea trebuie să aibă calități deosebite prin care să se distingă de ceilalți membri. Înainte de a fi puși în lucrare, ei trebuie să fie ordinați prin punerea mâinilor și rugăciune (Efeseni 4:11; 1Corinteni 12:12-30; 1Timotei 3:1-13; 4:14; 5:17; Evrei 13:17; 1Tesaloniceni 5: 12; Ezechiel 3:17). Orice alte posibile "ordinări sau investiri" sunt în afara Bibliei și deci neacceptate și condamnate.

Disciplina în Biserică
Fiecare membru este dator și obligat să primească tot felul de îndemnuri, mustrări și chiar punere sub disciplină, în cazul când se abate de la morala bisericii și de la învățătura sănătoasă a Evangheliei depline. Scopul disciplinei în biserică este să-l ridice pe cel căzut sufletește și să mentină în biserica autoritatea morală, bună rânduială, dragostea și legătura frățescă (Matei 18:15-18; 1Tesaloniceni 5:14,15; 2Tesaloniceni 3:14,15). După ce s-a încercat totul pentru însănătoșirea unui membru căzut în păcat și când el nu mai prezintă nici o garanție de viață spirituală, biserica e datoare să-l excludă din sânul ei. Prin excludere, el pierde calitatea de membru.
ABATERI CE IMPUN MĂSURI DISCIPLINARE: 
1) morale: minciuna, furt, beție, desfrâu, crimă (Romani 1: 28-32; Galateni 5:17-19, 1Corinteni 5:1-3); 
2) viață dezordonată (2Tesaloniceni 3: 6-16); 
3) lăcomia de orice fel (1Corinteni 5: 11); 
4) desconsiderarea autorității bisericii și lucrătorilor ei (Luca 16: 31; 1Tesaloniceni 5:12,13; Evrei 13:17); 
5) absența îndelungată de la viața bisericii (Evrei 10: 21); 
6) dezbinătorii care lovesc în unitatea biserici (Fapte Ap. 20: 29,30; 1Ioan 2:19; Tit 3: 9,10); 
7) învățături false (1Ioan 4:1-6; 2Ioan 7; Galateni 1: 9; 2Tesaloniceni 2:16-18). 
Pe cel care se căiește din toata inima de abaterile sale și comunitatea are dovezi ca s-a îndreptat, că a fost iertat de Domnul pentru faptele sale, ca se supune tuturor rânduielilor și cere să fie reprimit, comunitatea îl poate reprimi. La reprimire, starea sa trebuie examinată cu multă atenție.

Dărnicia
Din punct de vedere biblic noi nu suntem posesori, ci doar administratorii lui Dumnezeu (Psalmul 24:1; 1Corinteni 6:19, 20). Dărnicia este o reacție absolut normală față de iubirea lui Dumnzeu. Ea este o rânduială biblică în baza căreia fiecare credincios este dator să susțină biserica și lucrarea Domnului (1Corinteni 16:1; Evrei 7: 4-10). Exemplul oamenilor, chiar înaintea de Legea Vechiului Testament (Genesa 14: 20), în timpul Vechiului Testament (Maleahi 3: 8-10), și evident al Domnului Isus (Matei 23: 23) sunt suficiente pentru cei ascultători. Învățăturile Noului Testament arată foarte clar că lui Dumnezeu îi aparținem cu totul și ca adevărații Lui copii au oferit o parte din tot venitul lor (Galateni 6: 6-8; 1Corinteni 16: 2; 2Corinteni 8:1-8; 9: 7; Fapte Ap.20: 35; Luca 6: 38). Dărnicia nu substitue roada Duhului ci e dovada a maturități spirituale și un izvor de binecuvântare pentru cel credincios.

Duminica - Ziua Domnului
În această zi, fiecare credincios este dator să participe la servicile divine ale bisericii locale, pentru a primi zidirea sufletească. Așa după cum lucruri vechi testamentale erau "umbra lucrurilor viitoare" și aveau să fie implicite în persoana și lucrarea Domnului Isus, tot așa Ziua Domnului indică spre odihna care se primește prin credința în Domnul Isus. Duminica(prima zi a săptămânii), Isus a înviat din morți și biserica primară se aduna la Templu (Ioan 20:19, 26; Fapte Ap. 2:1; 20: 7).

Simplitatea
Biblia ne învață să fim cumpătați și cuviincioși în toate lucrurile. Credincioșii trebuie să urmarească a fi un exemplu pentru societatea în care trăiesc în toate compartimentele vieții(Romani 12:1, 2; 1Corinteni 9: 27; Tit 2:11-13; Iacov 4: 4).

Căsătoria - Divorțul - Recăsătoria
Căsătoria este instituită de Dumnezeu. Este legământul între un bărbat și o femeie. Fiecare, după Cuvântul lui Dumnezeu, este liber să decidă cine să-i fie partenerul vieții, cu o singură condiție: ca acesta "să fie în Domnul" (1Corinteni 7: 38-39) - adică credincios devotat lui Dumnezeu. Prin căsătorie, cei doi devin un singur trup. Ei au datoria de a se ajuta și iubi reciproc. Căsătoria se administrează în biserică numai după oficierea celei civile. Nu sunt admise: căsătoria unui credincios cu un necredincios (2 Corinteni 6:14), concubinajul, desfrâul, avorturile, prostituția. Credinciosul nu poate dezlega căsătoria decât în cazul când cealaltă parte a căzut în adulter dovedit (Matei 19:1-12). Recăsătoria este permisă de Biblie atunci când unul din cei doi soți a încetat din viața (Genesa 2:18-24; Romani 7:1-3; Evrei 13: 4; 1Corinteni 6:18).

Învierea din morți
1.) Cei neprihăniți vor învia și vor merge în viața veșnică (Ev.Ioan 5: 29; 10: 28; Luca 18: 30; Romani 6: 22). 
2.) Cei păcătoși vor merge în pedeapsa veșnică (în focul cel veșnic) (Matei 25: 41-46; Marcu 3: 29; 2Tesaloniceni 1: 8-9; Iuda vers.7; Apocalipsa 20:10-15; 21: 8).

Autoritatea statului
Biblia ne învață să recunoaștem și să respectăm autoritatea și ordinea civilă de stat. Autoritățile sunt îngăduite de Dumnezeu, ele trebuie respectate atâta timp cât se încadrează în limitele Bibliei și nu ne forțează a păcatuii impotriva voii lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne facem datoria de cetățeni, plătind taxele și impozitele față de stat (Romani 13:1-7)

Jurământul
este o mărturie solemnă, pornită dintr-un cuget curat și întărirea unui fapt petrecut, prezent sau de viitor: 
1.) în fața instanțelor judecătorești; 
2.) în fața instanțelor militare - se depune bazat pe conștiință (Evrei 6:16-17). 
Sunt interzise orice fel de jurăminte în afara celor cerute de autorități (Matei 5: 33-37; Coloseni 4: 6; Iacov 5:12).

A doua venire a Domnului Isus
Ea va avea loc în două faze: 
1.) Răpirea Bisericii de pe pământ. ISUS va veni în văzduh - atât morții în Hristos vor învia cât și cei vii care sunt copii ai lui Dumnezeu vor fi răpiți împreună cu El în nori. În această fază, ISUS nu se prezintă lumii, ci venirea Lui este secretă, în văzduh, doar Bisericii Sale, pentru a o scuti de Necazul cel mare (1Tesaloniceni 4:13-17; 5: 9; Isaia 26: 20). Aceasta este sub termenul de "Ziua lui Hristos" (Filipeni 1: 6; 1Tesaloniceni 2:19). Biserica va fi în cer la Nunta Mielului, timp de șapte ani, și va fi răsplătită - judecata (2Corinteni 5:10; Romani 14:10; 1Petru 4:17). Pe pământ va începe Necazul cel mare timp de șapte ani (Matei 24: 21; Ieremia 30: 7), când Dumnezeu va pedepsi lumea (Matei 24: 29-30; Luca 21: 20-27).
2.) Arătarea lui ISUS pe norii cerului (Apocalipsa 1: 7) - cu Biserica Sa răpită de pe pământ, la sfârșitul Necazului celui mare (Apocalipsa 19:11-14). ISUS intervine să salveze Israelul și să intemeieze împărăția de o mie de ani în care timp întreg pământul va fi stăpânit de o pace desăvârșită(Fapte Ap. 1:11; Iuda vers.14,15). În acest timp Satan va fi legat (Apocalipsa 20:1-6; 1Corinteni 15: 54-55). La sfârșitul celor o mie de ani, Satan va fi dezlegat și va căuta să înșele neamurile, încercând să smulgă împărația din mâna Domnului. Neizbutând Diavolul va fi aruncat în iazul cu foc. După aceasta, vor învia cei morți în păcat și va începe marea judecată de la "Tronul Alb", după care vor fi aruncați în iazul de foc (Apocalipsa 20: 7-15). 
După judecata, va fi un pământ nou și un cer nou, în care va locui neprihănirea; moartea nu va mai fi - va începe viața veșnică fără de sfârșit (Apocalipsa 21:1-5).

Copyright © 2008. Toate drepturile rezervate. Creat şi găzduit de MagBross